Pisicile îşi ignoră adesea imaginea reflectată în oglindă după o primă investigaţie. Să fie asta o dovadă că pisicile nu au TEORIA MINŢII, adică abilitatea de a înţelege că ceilalţi au gânduri, emoţii, dorinţe şi intenţii diferite de ale sinelui? Se recunoaşte sau nu Tomi în oglindă?
În 1970 psihologul Gordon Gallup Jr. a creat o metodă pentru a determina dacă chimpanzeii au abilitatea de a îşi recunoaşte sinele, un indicator al conştiinţei de sine. Acest test se numeşte “ Testul oglinzii” (The mirror-mark test) sau “Testul recunoaşterii sinelui oglindă” (Mirror-self recognition test). Acest test constă în plasarea animalului în faţa unei oglinzi şi observarea comportamentelor. După aceea se aplică un semn vizual pe corpul animalului folosind o vopsea fără miros sau un sticker, iar cercetătorii observă din nou comportamentul animalului în faţa oglinzii. Testul este trecut dacă animalul îşi modifică poziţia astfel încât să poată privi mai bine punctul colorat de pe corp sau să atingă ori să îndepărteze marcajul.
Se pare că sunt mai multe specii care trec acest test: primatele, delfinii, elefanţii, gaiţele sau chiar furnicile.
Alte specii însă reacţionează agresiv sau sunt afectuoase când sunt pune în faţa oglinzii, iar acest lucru sugerează că animalele se confundă cu alţi membri ai speciei, adică nu se recunosc în oglindă.
Sunt şi animale care nu acordă atenţie semnului aplicat poate fiindcă nu li se pare important, aşa că nu ating sau nu îl cercetează. Acesta poate fi cazul pisicilor care îşi ognoră reflexia în oglindă. Sau poate că pisicile s-au obişnuit cu imaginea în oglindă după ce s-au văzut de câteva ori(habituare) şi de aceea se ignoră.
O altă explicaţie este că unele specii se bazează pe alte simţuri mai mult decât pe văz. Aşa se pare că se întâmplă la câini, care se bazează mai mult pe miros. Câinii nu au trecut Testul oglinzii, dar în studii recente, cercetători precum Alexandra Horowitz şi Roberto Gatti au folosit simţul mirosului pentru a testa conştiinţa de sine. Horowitz a testat 36 de câini şi a măsurat timpul petrecut de aceştia in investigarea diferitelor mirosuri. Câinii au fost mai puţin interesaţi de mirositul propriei urine, ceva mai interesaţi de mirositul urinei altui câine şi foarte interesaţi de mirositul propriei urine, dar de data aceasta alterată cu un alt miros (un fel de semn vizual pentru testul clasic ). Acest studiu a validat testul mirosului pentru recunoaşterea de sine şi ipoteza conştiinţei de sine la câini.
Poate că şi pisicile ar trece un astfel de test bazat pe miros, însa nu există, din câte ştiu, niciun studiu.