Mulţi dintre noi avem pisicile de când erau pui, le-am văzut crescând, ne-am bucurat alături de ele ani de zile, iar acum, la bătrâneţe, este datoria noastră să le oferim o viaţă liniştită, cu cât mai puţine probleme medicale şi emoţionale.
Pentru asta trebuie mai întâi să înţelegem care sunt nevoile pisicilor bătrâne, modificările comportamentale ce pot să apară şi posibilele cauze ale acestora. Putem fi tentaţi să dăm vina pe vârstă pentru tot felul de schimbări pe care le observăm la pisica noastră, dar în realitate aceasta suferă de o condiţie medicală care poate fi tratată.

Dar ȋnainte să trecem la lucrurile mai serioase, vreau să facem o scurtă oprire şi să deschidem un pic Cartea Recordurilor. Acolo ȋl găsim pe Jake Perry, un mare iubitor de pisici, care a intrat de două ori ȋn Cartea Recordurilor cu pisicile lui. Mai ȋntâi cu Granpa, care a trăit 34 de ani (149 ani omenesti), iar mai apoi cu Cream Puff, care a trăit 38 de ani şi 3 zile (165 ani omenesti), cam de 2 ori media vârstei pisicilor de companie, crescute în casă!
În zilele noastre, pisicile crescute în interior pot trăi mult mai mult datorită nutriţiei de calitate, dar şi tratamentelor la medicul veterinar. În plus, ele sunt ferite de pericolele din exterior, care scurtează aproape la jumătate viaţa pisicilor.
Pisicile devin senioare la aproximativ 10-11 ani, ceea ce în anii omeneşti înseamnă ~60 de ani. Ca să calculăm vârsta pisicii noastre, putem folosi astfel de tabele, cum este cel de mai jos.

La fel ca cazul oamenilor, şi la pisici bătrâneţea vine cu tot felul de afecţiuni, limitări şi deficite ce scad calitatea vieţii, din cauza cărora:
- vânează şi se joacă mai puţin
- dorm mai mult
- mănâncă mai puţin din cauza diminuării mirosului şi gustului
- nu se mai curăţă ca înainte
- devin mai dependente de oameni şi se tin după ei prin casă, fiind anxioase când rămân singure.
Multe schimbări în comportamentul pisicii sunt cauzate de probleme medicale ce pot fi tratate. De exemplu:
- pierderea auzului şi văzului fac pisica mai anxioasă, o dezorientează şi o determină să evite anumite activităţi. Declinul senzorial interferează şi cu interacţiunile sociale, afectând comunicarea. Dacă pisica nu mai simte ca înainte gustul şi mirosul mâncării, nu va mai fi atrasă de ea şi va mânca mai puţin.
- artrita sau distrofia musculară scad interesul pisicii pentru joc, îngrijirea blănii şi o fac mai evitantă.
- hipertensiunea, cardiomiopatia şi insuficienţa cardiacă o dezorientează, o fac să se simtă obosită, să se retragă, să miaune sau să fie speriată din cauză că se chinuie să respire.
- bolile endocrine precum diabetul şi hipertiroidismul pot explica toate semnele deficitului cognitiv (vezi mai jos).
- bolile hepatice, constipaţia dureroasă sau dezechilibrele nutriţionale dau iritabilitate, agresivitate, evitare, apetit redus şi multe altele.
- bolile renale, infecţiile tractului urinar sau cistita fac pisica să evite litiera din cauza asocierii cu durerii sau îi afectează ciclul somn-veghe deoarece merge mai des să urineze.
Odată cu trecerea anilor, pisicile se confruntă, ca şi noi, cu un declin în funcţionare, inclusiv în funcţionarea cognitivă.
Se estimează că aproximativ 55% din pisicile cu vârsta cuprinsă între 11-15 ani şi mai mult de 80 % din pisicile cu vârsta între 16-20 ani sunt afectate de un anumit grad de disfuncţie cognitivă.

Sindromul deficitului cognitiv (SDC)
SDC este o boală neurodegenerativă, progresivă, asemănătoare demenţei Alzheimer, care se manifestă prin deficite în unul sau mai multe din domenii:
Dezorientare şi confuzie
- pisica se pierde în locuri familiare
- se uită fix în gol sau pe pereţi
- se plimbă fără un scop de colo-colo
- nu mai reuşeşte să navigheze printre obstacole
- reacţionează mai puţin la stimulii vizuali şi auditivi
- pare că nu mai recunoaşte persoanele şi animalele familiare
- uită comportamente învăţate, uită unde sunt resursele sau uită că a mâncat deja şi iar cere să fie hrănită
Interacţiunile sociale
- are un interes scăzut pentru interacţiune, mângâieri şi pentru întâmpinarea proprietarului
- sau, din contră, are o nevoie constantă de contact, este mai dependentă de prezenţa oamenilor şi se ţine după ei prin casă
- este mai temătoare sau iritabilă cu musafirii, familia şi animalele de companie
Ciclul somn-veghe
- doarme mai mult ziua şi este mai activă noaptea
- miaună mult şi se plimbă prin casă noaptea, agitată
Eliminare
- face pe lângă litieră, prin casă, în locurile de dormit şi mâncat
Nivelul de activitate
- poate fi mai scăzut decât de obicei- pisica explorează, se joacă şi reacţionează mai puţin la ce se întâmplă în jurul ei. Se spală şi mănâncă mai puţin.
- poate fi mai ridicat- umblă mult, se linge excesiv, mănâncă mai mult.
Anxietate şi iritabilitate
- pare agitată, neliniştită
- miaună mult, pe un ton urgent
- este mai temătoare în mediul ei şi speriată în medii şi situaţii noi. Ori atunci când rămâne singură.

Pentru a afla cum puteţi ajuta pisicile bătrâne să se simtă mai ȋn siguranţă ȋn mediul ei şi cum puteţi corecta anumite comportamente deranjante, vă ȋnvit să urmăriţi prezentarea video integrală sau să citiţi al doilea articol despre cum putem ajuta pisicile bătrâne.
Surse:
Denenberg, S. (2021) Small Animal Veterinary Psychiatry. CABI Publishing
Landsberg, G. et al (2018) Canine and Feline Dementia : Molecular Basis, Diagnostics and Therapy. Springer International Publishing AG
Pingback: Cum putem ajuta pisicile bătrâne ? - Psihologul Pisicilor