Cei mai mulţi dintre noi vedem animalele de companie ca pe nişte membri ai familiei, chiar ca pe propiii noştri copii, iar asta complică lucrurile atunci când cuplurile ajung să se despartă şi se află în faţa următoarei dileme: ce facem cu pisica sau celalalte animale din casă?
În cazul despărţirii proprietarilor şi părăsirea locuinţei unuia dintre ei, există mai multe posibilităţi când vine vorba de timpul petrecut cu animalele lor de companie: custodia comună şi custodia unică. Pentru fiecare din aceste variante există argumente pro şi contra, pe care le voi discuta în continuare.
Custodia comună are avantajul că îi permite pisicii să menţină relaţia apropiată cu fiecare dintre proprietarii de care este ataşată, iar împărţirea timpului petrecut cu ei se poate aranja astfel încât pisica să fie cât mai puţin singură. De asemenea, în cazul unei deplasări în afara localităţii (de exemplu, plecarea în concediu), pisica poate fi dusă la celălalt om al ei. Există şi unele posibile dezavantaje ale acestei forme de custodie. De exemplu, aşa cum vom vedea mai jos, pisicile anxioase se pot stresa foarte tare atunci când li se schimbă teritoriul. De asemenea, dacă distanţa dintre locuinţe este foarte mare (oraşe diferite), atunci împărţirea timpului petrecut cu pisica poate fi nerealistă. Iar în cazul în care relaţia dintre cei doi parteneri este una conflictuală, custodia comună îi forţează să se întâlnească, iar tensiunea dintre ei se poate răsfrânge şi asupra pisicii. Un alt dezavantaj este cel legat de rutina atât de iubită de pisici: este greu să se menţină consistenţa regulilor celor două case, iar asta poate creşte confuzia pisicii.
Custodia unică are şi ea mai multe avantaje: animalul rămâne, de preferat, în casa în care a trăit până atunci, deci în teritoriul ei, cu persoana care are mai mult timp şi resurse materiale care să îi ofere cea mai bună viaţă. În cazul în care pisica este ataşată mai mult de unul dintre membrii familiei, evident că se recomandă să rămână cu acea persoană. Şi nu în ultimul rând, locuind într-o singură casă va avea parte de stabilitate şi de o rutină sănătoasă, iar asta este important mai ales pentru pisicile anxioase, care nu fac faţă bine schimbărilor de mediu. Partea neplăcută a acestui aranjament este că pisica nu va mai avea o relaţie cu unul din proprietari, ceea ce poate fi o sursă de confuzie şi suferintă pentru ea, mai ales dacă aceştia au o relaţie strânsă.
Atunci când vorbim despre custodia pisicilor, trebuie să avem în minte în primul rând natura acestora. Pisicile sunt animale teritoriale, cărora le place rutina şi care sunt reticente la schimbări. Însă nu toate pisicile sunt la fel, iar aici intervine personalitatea lor, care le ajută pe unele să facă faţă mai bine schimbărilor şi să se adapteze mai uşor decât altele la noutate. Astfel că, dacă avem o pisică calmă şi căreia îi place să călătorească şi să schimbe teritoriile, atunci pentru ea nu va fi o problemă să se adapteze la traiul în două case, în care să se mute la anumite intervale de timp. În schimb, dacă avem o pisică mai anxioasă şi teritorială, schimbarea mediilor poate fi stresantă pentru ea şi îi poate afecta sănătatea, mai ales dacă suferă deja de o condiţie medicală. Proprietarii vor trebui să fie atenţi la semnele de stres care pot să apară, cum ar fi schimbarea obiceiurilor la litieră şi de hrănire sau schimbările comportamentale şi vor trebui să se adreseze medicului veterinar dacă pisica nu pare să se simtă bine.
Dacă se optează pentru împărţirea timpului între două locuinţe, atunci cuvintele de bază sunt rutina şi stabilitatea, care îi vor permite pisicii să ştie la ce să se aştepte, iar asta va scădea anxietatea. Pe lângă aceasta se recomandă ca cei doi proprietari să menţină pe cât posibil aceleaşi reguli cu care era învăţată pisica pentru că, în cazul în care într-o casă are voie să facă un lucru (de exemplu, să urce pe masă sau pe mobilă), iar în cealaltă casă nu are voie, atunci pisica va fi dezorientată şi stresată de aceste inconsistenţe. Şi rutina de hrănire şi de joc este importantă, astfel că se va respecta pe cât posibil programul de hrănire şi de joc, dar şi tipul de hrană şi recompense pe care le primeşte de obicei.
Un alt aspect important îl reprezintă resursele de care dispune pisica în fiecare dintre case. Ea trebuie să aibă în ambele case acces la locuri corespunzătoare de hrănire, de adăpare, de eliminare, de ascuns şi de jucat, de zgâriat şi căţărat, iar atunci când se duce în celălalt teritoriu şi este posibil, să aibă cu ea câteva obiecte care îi poartă mirosul. Acest lucru este important mai ales pentru primele deplasări la noua locuinţă, unde sunt tot felul de stimuli noi, posibil intimidanţi pentru ea: sunete noi, mirosuri noi, oameni noi, alte animale, alţi oameni etc.
Nimeni nu îşi doreşte să fie în situaţia în care să trebuiască să se despartă de un animal foarte iubit, pe care l-a îngrijit ca pe propriul copil, insă dacă se ajunge totuşi la o despărţire sau divorţ, există totuşi posibilitatea ca acest lucru să nu se întâmple şi să se aleagă custodia comună. Dacă acest lucru nu este posibil, ambele părţi implicate trebuie să treacă peste orgolii şi ambiţii personale şi chiar peste tendiţa de răzbunare pe partener (prin păstrarea pisicii) şi să se gândească la binele acesteia: unde s-ar simţi mai confortabil şi în siguranţă, cu cine i-ar plăcea să locuiască în funcţie de relaţia pe care o are cu fiecare (din păcate, pe pisici nu le putem întreba cu cine vor să rămână), cum i-ar afecta viaţa şi sănatatea un dute-vino de la unul la celălalt sau despărţirea de un om sau de un animal de care este foarte ataşată.
Şi pentru că multe familii adoptă mai multe animale de companie, apare inevitabil întrebarea: cum le împărţim? care pisică rămâne cu mine şi care pleacă cu tine? Este evident că în aceste cazuri se va ţine cont mai ales de relaţia care există între pisici sau între ele şi alte animale din casă. Dacă pisicile au o relaţie strânsă, au crescut de mici împreună, se joacă, dorm una liptă de alta şi se spală reciproc, deci se consideră ca făcând parte din acelaşi grup, atunci ele ar trebui să rămână împreună pentru confortul lor psihologic. Dacă relaţia dintre ele este tensionată şi doar par să se accepte, ori şi mai rău, sunt agresive una faţă de cealaltă, atunci răspunsul este simplu: cel mai bine le-ar fi să trăiscă departe una de cealaltă. Apoi se va ţine cont de personalitatea lor şi de cât de dornice sunt să călătorească şi să schimbe mediile, aşa cum am menţionat mai sus.
În concluzie, oricât de greu şi dureros este, aranjamentul trebuie să fie făcut în beneficiul tuturor animalelor implicate, având în vedere lucrurile care vor face pisica mai fericită, mai mulţumită şi mai împlinită cu viaţa pe care o are.
